Nu prea am timp să iasă cum ar trebui, dar e o sinteză la sinteză. Vor lipsi imaginile exemplificative, dar voi încerca să le suplinesc prin cuvinte, dar nu chiar 1000.
Ok, ţi-ai luat DSLR. Manualul e MARE şi GREU, nu te atrage. Ai o serie de butoane, dar nu-ţi spun nimic. Ai zeci de meniuri şi mai complicate. Poţi face poze mai simplu fără să te întrebi ce sunt toate astea? Răspunsul este unul afirmativ, dar o spun de la început că pierzi mult din posibilităţile unui DSLR. Pe de altă parte,
câteva setări corecte şi înţelegerea lor te vor ajuta să scoţi poze de calitate.
Am decis să încep totuşi cu obiectivele. Cum aleg lentilele, ce sunt anumite valori?
La un obiectiv veţi observa câteva valori, cu titlu de exemplu la mine:
1. XXX mm - reprezintă
distanţa focală şi ca atare cât cuprinde obiectivul din ceea ce vezi. 50mm ar fi trebuit să fie egal cu câmpul vizual al unui om normal (de fapt este vorba despre un unghi de cuprindere cam de 45-50° sau dacă vreti pt. un 50mm de ~47°). Nu mai explic prea multe, DSLR-urile noastre fără pretenţii (nu sunt full frame în primul rând) au un factor de mărire de 1.4x sau 1.5x sau 1.6x (şi care or mai fi). Astfel cu 50mm imaginea va apărea ca fiind mai aproape, cadrul cuprins este mai îngust decât ce vedem noi. De fapt 50mm acum este echivalentul a 75mm la aparatele pe film. Mai aproape de realitate ar fi un obiectiv de 30-35mm. Valori mai mici, de exemplu 16mm, înseamnă că obiectivul este capabil să cuprindă mai mult decât vedem şi în mod sigur aţi auzit de obiective
wide. Cu cât valoarea este mai mică cu atât cadrul va fi mai cuprinzător (sau perspectiva va fi mai largă, unghiul fiind mai mare). Există şi un neajuns, imaginea tinde să fie deformată la extremităţi. În principiu se poate corecta în postprocesare mai mult sau mai puţin, deşi de multe ori acest lucru reprezintă un avantaj în creativitate. Pt. a vedea obiecte îndepărtate ca printr-un binoclu, avem nevoie de un obiectiv
tele sau cu
zoom. Un teleobiectiv poate fi să spunem un 400mm. Un obiectiv din categoria zoom sau ultra zoom presupune posibilitatea de a te apropia sau a te îndepărta de subiect, distanţă focală variabilă. De ex. 70-200mm sau 120-400mm.
Există în mare, 2 tipuri de obiective, cele cu focală fixă, denumite şi
prime, care nu pot face zoom între fotograf şi subiect şi cele de tip zoom, care pot merge pe distanţe diverse, de la wide la tele, de exemplu 18-250mm. Factorul de mărire la un astfel de obiectiv se află prin împărţirea distanţei maxime la cea minimă (din 250/18 rezultă că obiectivul are un zoom de 13.8x de la minim la maxim, nu în termeni absoluţi. 400/120 înseamnă că obiectivul măreşte de 3.3x, dar de la distanţa focală corespunzătoare pt. 120mm). Lentilele prime oferă o calitate mai bună, fiind mai puţin complexe şi sunt de obicei lentile rapide (o să vedeţi de ce rapide), luminoase, cu o deschidere a diafragmei mai mare decât obiective de tip zoom, la o distanţă focală identică. Totuşi sunt ceva mai greu de utilizat.
2.
f-ul,
f-stop sau
deschiderea diafragmei. De ce este important? De el depinde câtă lumină trece, simplist pus. Cu cât este mai mică valoarea, cu atât va trece mai multă lumină şi imaginea va fi mai bună în condiţii de lumină slabă. Obiectivele cu f mic sunt numite şi
luminoase. Dar deschiderea diafragmei mai are o utilitate. Permite modificarea
profunzimii de câmp (DOF). DOF-ul este influenţat de mulţi factori, printre care şi dinstanţa focală menţionată mai sus. Un DOF mic (îngust) înseamnă un subiect clar în faţă şi un fundal în "ceaţă" (ba chiar în acelaşi plan, cu un obiectiv care să permită asta, putem avea DOF extrem de îngust). Dacă dorim să avem 2 obiecte aflate la distanţe diferite (unul ceva mai în faţă şi celălalt un pic mai îndepărtat) clare în imagine, atunci mărim profunzimea prin creşterea f-ului care închide diafragma (aici e puţin de discutat, dacă folosiţi un obiectiv cu focală mare, s-ar putea să fie chiar imposibil să aveţi clare cele 2 obiecte, cel mai bine este să faceţi teste multiple). Fundalul în ceaţă, difuz, menţionat mai devreme se numeşte
bokeh (care în japoneză cred că înseamnă chiar ceaţă). Acest plan out of focus, neclar se consideră a fi de 3 feluri, bun-neutru-prost, dar este mult de discutat aici, intrăm în discuţii legate de construcţia obiectivelor şi nu este cazul.
Obiectivele luminoase au valori mici, de ex. 1.4 sau 1.8. Obiectivele de tip zoom pot avea valori diferite pe măsură ce distanţa focală creşte, de ex. un 18-250mm poate avea la 18mm f/3.5, la 50mm f/5, iar la 250mm f/6.3. Obiectivele mai scumpe pot avea aceeaşi valoare pe toată distanţa focală, de ex. 17-50mm poate avea f/2.8 de la 17 la 50mm.
3. Diametrul filtrului. Filtrul este în principal de 3 feluri: polarizant circular (PC), UV şi densitate neutră (ND). Lumina polarizantă poate fi naturală sau artificială. La anumite ore ale zilei avem pe cale naturală lumină polarizantă. Un filtru ne permite să schimbăm contrastul (de ex. dacă pozăm un cer cu nori, efectul este vizibil uşor) sau să eliminăm reflexia luciului de apă (astfel putem poza obiecte din apă cu filtrul montat, altfel s-ar vedea lumina reflectată). Filtrul UV înţelege oricine cam ce face şi este cel mai potrivit pt. protecţia lentilelor. În timpul utilizării lentila unui obiectiv este expusă prafului, urmelor accidentale. Un filtru permite protejarea ei, fiind mult mai simplu şi mai ieftin de înlocuit.
Filtrul ND pe scurt reduce cantitatea de lumină (să zicem că e similar cu o pereche de ochelari de soare) ce trece prin obiectiv. Îmi e destul de greu să explic la ce este util. În linii foarte mari, permite să foloseşti o deschidere mare a diafragmei pt. anumite efecte, chiar dacă lumina ar fi în mod normal prea puternica pt. aşa ceva, permite să prinzi într-un cadru şi o zonă puternic luminată care ar fi ieşit "
arsă" (ars înseamnă extrem de puternic luminată fără a se mai putea distinge detaliile). Nu este necesar în mod obligatoriu, uneori poate fi "suplinit" prin postprocesare (de ex spuneam că poţi avea un cadru cu o parte luminata corect şi o parte
supraexpusă (prea luminată). Poţi folosi tehnica
bracketing-ului pt a face o serie de poze cu expuneri diferite pe care le vei folosi acasă pt. a face o poză cu expunerea corectă) sau de la caz la caz, poţi focaliza pe anumite zone, poţi spune aparatului din ce loc sau în ce mod să considere luminozitatea etc.
Cum se porneşte un aparat, cum se ţine, este ceva ce descoperiţi singuri.
Pt. început ne interesează doar câteva noţiuni şi butoane.
Toate aparatele au o rotiţă pt. a selecta între diverse moduri de lucru. Ca şi începător, dacă înţelegem 3 dintre ele, restul nu mai contează.
1. Primul îl reprezintă
P - permite selectarea ISO de către utilizator şi restul îl decide aparatul. Dar ce este
ISO? Pe scurt, ISO reprezenta iniţial sensibilitatea filmului la lumină, viteza cu care putea absorbi lumina. La DSLR nu mai avem film, dar principiul rămâne acelaşi. Cu cât creşte valoarea, cu atât creşte sensibilitatea, viteza, dar scade calitatea imaginii (apare zgomotul). Deci ce setăm la ISO este decis în principal de lumina disponibilă, iar secundar de către aparat (prin calitatea şi dimensiunea senzorului - din păcate m-aş lungi prea mult să discut şi despre asta) şi de către obiectiv (prin deschiderea diafragmei, voi discuta despre asta puţin la obiective mai târziu). Într-o lumină bună, folosim ISO 100 sau 200 (depinde de aparat). Cu cât scade lumina, cu atât este necesar să creştem valoarea ISO. ISO poate varia de la 50 la 12800 (dacă aparate mai deosebite au mai mult, personal nu cunosc). De-a lungul timpului s-a îmbunătăţit considerabil capacitatea aparatului de a folosi valori ISO mari cu un zgomot cât mai redus prin diverse metode, procesări avansate etc. Dar ce se întâmplă dacă lăsăm aparatul să decidă setările în lumină slabă şi alegem ISO mic? Va lăsa
shutter-ul deschis mai mult timp pt. a pătrude lumină. Toate bune şi frumoase, doar că efectul poate fi unul nedorit, poză neclară, mişcată. Orice mişcare a aparatului se traduce printr-o mişcare a imaginii. Soluţia o reprezintă un trepied sau sprijinirea aparatului astfel încât să stea absolut nemişcat cât timp shutterul este deschis.
Aparatele mai noi pot fi setate să permită alegerea automată între anumite valori ISO, după preferinţa utilizatorului, dar în urma măsurătorilor făcute de către aparat. Avantajul ar consta în rapiditatea alegerii valorii ISO potrivite pt. o poză nemişcată (pe cât posibil desigur) la schimbări rapide de luminozitate (aparatul decide că un ISO mai mare va permite o viteză mai mare a shutter-ului). Este soluţia de compromis la început. Şi cu opţiunea activată, P diferă de modul Full Auto.
2.
S sau Tv (la Canon) - Shutter Priority - mă gândeam să explic ce e Shutter, dar nu mi se pare prea important. Ne interesează aici
viteza Shutter-ului. De ce? Pt. că dacă apreciem corect viteza de declanşare, putem folosi asta în avantajul nostru pt. a scoate poze clare sau pt. a avea diverse efecte, totul depinde de lumina disponibilă şi de viteza cu care se deplasează subiectul. În general putem opta de la
bulb B (disponibil cel mai probabil numai în modul M - manual) - shutterul rămânde deschis cât vrem noi, de la apăsarea completă a butonului cu care facem poza (shutter release button apăsat doar jumătate, aparatul doar focalizează) până la eliberarea lui (totuşi, pt. vă asigura că aparatul nu este mişcat nici măcar extrem de puţin, este indicată declaşarea cu o telecomandă, fără a atinge aparatul) - la 60s ori 30s şi apoi în paşi prestabiliţi până la 1/4000 dintr-o secundă (sau 1/8000 dacă aparatul permite). Dacă corelăm puţin cu ce am scris mai sus, un ISO mare ne-ar pemite o viteză de declaşare mai mică, dar preţul plătit va fi o poză de calitate mai proastă. Pt. a fotografia din mână în lumină slabă, s-ar putea să fie compromisul de care avem nevoie. Un obiectiv luminos va ajuta semnificativ la scăderea ISO şi creşterea vitezei de declanşare. În acest mod, în funcţie de viteza setată, aparatul va încerca să stabilească valoarea corectă pt. deschiderea diafragmei. Expuneri mari (gen bulb, 30s sau 4s etc) sunt folosite la fotografia de noapte, când aparatul este pe un trepied. Declanşarile rapide sunt de preferat dacă subiectul se mişcă cu viteză (nu mai intru în detalii, depinde ce exact vrei să prinzi, o idee bună este să ai subiectul focalizat şi să mişti aparatul împreună cu el pt. a reda o imagine dinamică).
3.
A sau Av (la Canon) - Aperture Priority - Face exact opusul la ce am spus mai sus. Setezi deschiderea diafragmei şi aparatul va calcula viteza cea mai potrivită pt. declanşare.
Şi viteza de declanşare şi deschiderea diafragmei sunt fracţii, astfel putem interpreta valori şi corela rezultatele pt. a ne da seama cum influenţează setările noastre cantiatea de lumină care ajunge la senzor.
După cum am precizat, modificarea valorilor are efect direct asupra DOF, de asta ne interesează această setare şi să decidem noi care va fi.
Ce ne mai interesează la un aparat?
White Balance - WB. La început Auto este setarea ideală. Pe parcurs veţi înţelege că are o mare importanţă pentru culorile care ies în poză.
Supra sau Sub expunerea prin
[EV +/-] Exposure Compensation sau expunerea corectă, de ce nu - în general aparatele supra expun (imaginea e prea luminoasă, se pierd detalii) aşa că e bine să compensăm puţin. Există o setare a aparatului care ne permite să "luminăm" sau să "întunecăm" o imagine, în funcţie de preferinţe sau necesităţi. În mod normal poţi schimba valorile de la -2 la +2 EV în paşi de 1/3. Valori negative înseamnă mai puţină lumină, iar cele pozitive mai multă.
Dacă aveţi
Automatic Exposure Bracketing - AEB, o puteţi utiliza pt. a face 3 poze cu 3 expuneri diferite (subexpusă, normal şi supraexpusă) pt. a le utiliza ulterior la crearea unui
HDR.
Şi o ultimă idee despre încadrare (compoziţia o las pe seama voastră). Într-o fotografie la încadrare se foloseşte
regula treimilor. Aici o imagine se impune, împrumutăm una
În linii mari cam astea ar fi lucruri esenţiale cât de cât despre DSLR, pe scurt, la o primă scriere. Scuze de structură, am compus totul din mers, ştiu că era mai simplu să iau un ghid de undeva, dar mi-a plăcut şi aşa.
0
salesman, la 09 septembrie 2010 - 02:16 , a spus: 
