Kia Soul – suflet de copil

Kia a prezentat, inainte de iminenta lansare de la Salonul Auto de la Paris, mai multe detalii despre noul crossover compact, intitulat Soul.

Noul pseudo-SUV este derivat din Kia Cee’d, impartind cu modelul de compact de succes platforma tehnica si cateva dintre motorizari. Astfel, la lansare, Soul va fi disponibil doar cu propulsoarele de 1.6litri pe benzina si diesel, ambele dezvoltand 126cp. Cu un cuplu generos de 255Nm disponibil inca de la 2000rpm, dieselul castiga cativa cai in plus fata de varianta disponibila pe Cee’d, devenind cel mai puternic motor de 1.6l din clasa compacta. Ulterior se va putea opta si pt doua propulsoare de 2.0l, pe benzina si diesel, de 142, respectiv 140cp.

Cu o lungime de 4.1m si un ampatament generos, de 2.55m, Soul va oferi un spatiu interior extrem de generos, garda la sol mai mare cu 45mm decat media clasei compacte fiind extrem de utila pentru drumurile forestiere tipic romanesti cu care ne confruntam la tot pasul, chiar si in marile orase. Pacat ca o versiune cu tractiune integrala nu va fi disponibila, noul Soul pierzand astfel sansa de a deveni poate cel mai accesibil SUV de pe piata. Probabil KIA s-a temut de o canibalizare interna, fratiorul mai mare Sportage fiind un fel de batranel obosit, in comparatie cu imaginea tinereasca, trendy a noului Soul.

Noul crossover va fi construit in Coreea, incepand din luna noiembrie a acestui an, urmand sa ajunga si in Romania anul viitor, in februarie.

About Cristi Stefan

Editor Garajul.ro cristi@garajul.ro